ASPECTE PSIHOLOGICE ALE MINCIUNII

Ralierea la adevăr nu este întotdeauna facilă sau urmărită în mod pragmatic. Sunt destule cazuri în care omul se adăposteşte (de lucruri, de alţii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatând că „invenţia” îi asigură confort, siguranţă şi succes, individul perseverează în acest sens, reiterând sau perfecţionând formula de ascundere, de inducere în eroare, de forţare a zăgazurilor imaginare.

Hulită de unii, negată de alţii, invocată în împrejurări dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenţă ubicuă. Minciuna este o „figură” a raţionalităţii desfăşurată în vederea înfruntării unei dificultăţii şi în perspectiva rezolvării ei spre beneficiul agentului ce o propagă. Minciuna este întotdeauna motivată, supradeterminată de dorinţe, de interese.

Minciuna are o coloratură instrumentală. Ea este o cale de împlinire facilă a scopului. Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinţa de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea în valoare, pentru ascunderea timidităţii, din nevoia de protecţie, pentru a face plăcere, de a ascunde un adevăr dureros, pentru a apăra pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor şi normelor comunităţii. Minţim pentru ca să rezistăm. Îi minţim pe alţii şi ne minţim pe noi înşine.

Ne autoiluzionăm că nu am greşit, că suntem buni, drepţi şi frumoşi, că suntem sau nu suntem în pericol, că iubim şi/sau nu suntem iubiţi îndeajuns. Minţim în mod conştient şi, câteodată, inconştient. Minţim din interes sau minim din interes sau minim nemotivat. Minţim candid, cu vădită seninătate şi inocenţă, minţim voit, cu sârg, cu neruşinare. Minţim vinovaţi sau nevinovaţi. Minţim pe faţă sau pe ascuns. Minţim prin exagerare, adăugare, inventare, dar minţim şi prin diminuare, omisiune, tăcere.

Minţim falsificând sau minţim …adeverind.

Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonanţe socio-culturale, ce vizează mai multe straturi existenţiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice, culturologice, sociologice. Ea este o formă de administrare eficientă a ficţiunii, de plonjare motivată în ireal, de îndepărtare prin limbaj sau gestică de la cea ce îndeobşte este recunoscut ca existent, ca adevărat, ca valoare. Ca modalitate de abatere de la ceea ce este , minciuna dă seama de faptul că distanţa dintre real şi ireal este reglabilă prin mecanisme semiotice, că nu întotdeauna este urmărită corespondenţa dintre ceea ce se afirmă şi stările de fapt (şi că, în anumite circumstanţe, acest lucru este chiar contraindicat!), că instrumentele limbajelor verbale sau paraverbale sunt excelente mijloace de a trişa, de a ascunde, de a născoci. Minciuna este o achiziţie culturală ce se rafinează pe măsură ce subiectul dobândeşte o anumită experienţă praxiologică, ajunge la o anumită performanţă cognitivă, ştie să selecteze şi să ierarhizeze, dispune de o anumită performanţă discursivă, este integrat în comunitate şi are anumite interese. Nu minţi doar de dragul de a minţi.

Mincinosul este un om bine situat. Discursul contrafactual presupune unele premise: structurarea unui scop, redat sub forma unui material imaginar, posibilitatea de exprimare în contrasens cu scopul urmărit, capacitatea unui subiect de a alege între mai multe opţiuni favorabile. Actul de a minţi presupune:

anumită capacitate proiectivă, ideaţională, care să treacă dincolo de prezent (în general, mincinosul este un ins nemulţumit)

cunoaşterea adevărului, dar, atenţie!, şi abţinerea de a-l spune, de a te da de gol

fructificarea efectivă a avantajului de a şti mai mult decât alt subiect, de a fi cu un pas înaintea lui

Editarea unei minciuni presupune o maturitate a conştiinţei, o gândire de tip simbolic, o decentrare şi dedublare subiectivă, o dezvoltare minimală a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiinţei umane sunt antrenate prin limbaj, întrucât acestea sunt cele mai economicoase. Este mai uşor să ascunzi sau să te ascunzi în spatele cuvintelor. Te trădezi mult mai uşor prin mimică sau gestică. Mâinile sau faţa noastră sunt mai sincere, mai transparente.

Jankelevitch M. a explicat că punerea la index a minciunii se face „prin mecanisme sociale pe care trişorul le afectează, ci prin periculoasa facilitate a înşelătoriei sale. Totul se poate spune, dacă nu se face, căci dacă nu se poate acţiona asupra lumii fizice în întâlnirea cu determinismul, limbajul, el, este la dispoziţia noastră autocrată şi la o desăvârşită discreţie…Unde se va opri mincinosul? Cine ar putea să-l împiedice să se servească de pârghiile trucurilor sale, de a falsifica conform bunului plac al manevrei semnelor? Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om de a minţi. Prin recul, limbajul este primul atacat de minciună.
pagina1din 2:
  1   2   >    >>    
    Autor :   www.paranormal.ro
 Introdus pe data de  2005-08-07